Interviu Bogdan Mustata | 06.05.2009
Emanuel Lazarescu: Ai fost pentru prima data in Iasi? Cu ce impresii te-a lasat aceasta sosire?
Bogdan Mustata: Nu, nu e prima data cand vin la Iasi dar in general am aceeasi impresie de oras studentesc pe care am simtit-o si inainte. Multi tineri imbracati furmos, terase pline… Dar nu cunosteam pana acum traficul de aici. E la fel de groaznic ca-n Bucuresti.
Emanuel: Cum a fost participarea in Programul CineFan?
Bogdan: M-am simtit bine aici, a fost ca un mic concediu. Cateva zile frumoase impreuna cu organizatorii. Am aflat multe despre festivalul care se va organiza in toamna, am vorbit mult despre filme. M-am simtit rasfatat.
Emanuel: Cum ti s-a parut atmosfera de proiectii?
Bogdan: La mine au fost putini oameni. Nu ma asteptam sa vina mai multi dar se pare ca organizatorii da, bazandu-se pe experientele celorlalti regizori. Tot ei au gasit si explicatia: din cauza grevei s-a mutat locul proiectiei in ultimul moment. Oricum pentru mine au fost proiectii si discutii placute. Mai ales ca am aratat un film al meu pentru prima data in public si a fost interesant sa-l vad cu alti oameni.
Emanuel: Cum ai ajuns sa realizezi povestea din O zi buna de plaja?
Bogdan: Catalin Mitulescu, producatorul filmului, m-a contactat, mi-a dat scenariul si m-a intrebat daca as vrea sa-l regizez. Am acceptat si a fost depus la CNC.
Emanuel: In ce moment te-ai hotarat sa folosesti actori neprofesionisti in film, ba mai mult minori care sunt din penitenciar?
Bogdan: Personajele filmului au 14 – 15 ani. La varsta asta nu exista decat actori neprofesionisti asa ca decizia n-a fost greu de luat. S-a intamplat ca unul, doar unul, dintre ei sa fie din inchisoare. Iar asta e un amanunt care nu are legatura directa cu filmul, sau cel putin nu cu cei care vad filmul, cu spectatorii.
Emanuel: Cum a fost lucrul cu ei?
Bogdan: Variat. De obicei se vedea ca sunt neprofesionisti si lucram cu ei ca atare. Dar s-a intamplat de multe ori sa pot vorbi cu ei ca si cu un actor, sa fie mai buni de la o dubla la alta, sa se poarte profesionist in timpul filmarii.
Emanuel: Anul trecut ai regizat unul din spoturile TIFF. Cum a fost aceasta experienta pentru tine? Erai la primul astfel de experiment?
Bogdan: Ce fel de “experiment”? Prima oara cand regizez un spot TIFF? Da. A fost OK, am luat niste bani. Primele scenarii pe care le-am trimis nu au fost acceptate. Cred ca vreo doua erau foarte misto. Daca ar fi fost ales unul dintre ele as fi fost si mai bine. Dar si asa m-am distrat, am ras mult la filmare.
Emanuel: Ai colaborat impreuna cu Catalin Mitulescu la scenariul viitorului sau film Un balon in forma de inima. Ce ne poti spune despre acest proiect? In ce stadiu se afla si despre ce va fi vorba in el?
Bogdan: Nu pot raspunde la aceasta intrebare. Ca scenarist, oricat de aproape esti de un proiect, exista un moment in care simti ca nu-ti mai aprtine, cand este al regizorului si numai el poate raspunde la acest fel intrebari.Un balon in forma de inima este foarte aproape de a fi un film si Catalin este cel care trebuie intrebat.
Emanuel: Ce alte proiecte de viitor ai?
Bogdan: Am doua proiecte importante la care lucrez. Primul se numeste Lupu. Scriu scenariul acum si va fi si primul meu lung metraj ca regizor. Deja a fost selectat in doua programe de dezvoltare, Script&Pitch si Nipkow Program, care sper sa ma ajute sa-l termin cat mai repede dar si asa planificarea noastra este facuta pentru filmare cel mai devreme in toamna lui 2010. Un al doilea proiect la care lucrez este un proiect viitor al Ancai Damian. Scriem impreuna scenariul si daca totul merge bine Anca vrea sa-l filmeze chiar mai devreme decat voi filma eu Lupu.
Emanuel: In final, cateva cuvinte pentru vizitatorii CineFan.ro
Bogdan: Faceti sport, mancati salate, beti sucuri naturale.
Autor:
Emanuel Lazarescu (english version by Ana Ursulescu)