Ce vedem azi? | 30.09.2009

Ne-am strâns din nou în chicinetă. De data aceasta armonia iniţialică este fracturată de prezenţa între noi a unui al patrulea interlocutor, Radu Ţigănaş. Rămâne de văzut dacă prezenţa-i va dinamiza şi mai mult dezbaterile.
După cum spune şi titlul, această discuţie vizează filmele pe care intenţionăm să le vizionăm în ziua de miercuri, 30 septembrie.

Cătălin Moise: Moon.
Cătălin Mesaru: Date fiind circumstanţele numeroase (şase) în care începutul lui Moon m-a ravisat, refuz să îl văd şi a şaptea oară pe Sam Rockwell alergând în spaţiu. Poate intru după 15 minute...când se va fi asudat deja prea mult.
Cristi Mărculescu: Nu trivializa un film absolut remarcabil. Moon este un S.F. impecabil vizual realizat cu un buget de numai 5 milioane de către fiul lui David Bowie.
Cătălin Moise: Nu văd legătura.
Cristi Mărculescu: Nu există. Legătura. Sam singur de aproape 3 ani pe Lună începe să halucineze. Ceva mai târziu, în timpul unui control de rutină al utilajelor selenare, Sam descoperă că nu este singur.
Cătălin Mesaru: Eu nu am văzut halucinaţii în cele şase începuturi ale filmului...
Radu Ţigănaş: Nu ai avut răbdare să vezi tot Moon dar ai stat, integral, la Mamma Mia! ŞI AI CÂNTAT!
Cătălin Mesaru: Nu, nu am cântat. Ce am făcut, în schimb, a fost sa izbucnesc în lacrimi nevrotice atunci când Meryl Streep se dădea drept Dida Drăgan în timpul lui „The Winner Takes It All” sau când Pierce Brosnan cânta precum Phil Collins...
Cătălin Moise: Fără să trivializez Mamma Mia...
Cristi Mărculescu: Trivial fiind oricum prin însăşi existenţa sa...
Cătălin Moise: Aşa...am plecat din sală la 20 de minute după ce mi s-a încărcat mobilul sub ecran, mânat de un profund respect pentru Meryl Streep şi persoanele sexagenare. Am decis că nu.
Cristi Mărculescu: Nu găsesc că am ceva de spus. Mamma Mia este un film pentru iubitorii de musical şi pentru fanii ABBA. Şi totuşi, nu ştiu dacă în ziua de miercuri rulează Mamma Mia.
Radu Ţigănaş: Dar ce mai rulează miercuri?
Cristi Mărculescu: The Boat that Rocked, reluat la cererea publicului.
Radu Ţigănaş: Este o dovadă că britanicii nu şi-au pierdut umorul atât de specific. Britanic. Au avut un an foarte bun, ca dovadă că au scos şi dementul şi minunatul In The Loop.
Cătălin Moise: În anii 60, piraţii rock-ului aprovizionau masele de melomani din U.K. cu ceea ce BBC-ul refuza cu osbtinaţie să le ofere: rock şi pop.
Cătălin Mesaru: O!
Radu Ţigănaş: În esenţă, The Boat That Rocked este o celebrare a acelei ere foarte colorate din punct de vedere muzical.
Cătălin Mesaru: Nu am văzut filmul dar, dacă nu mi s-ar fi spus, nu aş fi ştiut că pe afiş este Kenneth Branagh, pe faţa căruia am şi călcat. Pe poster.
Cristi Mărculescu: Branagh nu este singurul actor-surpriză din acest film. Emma Thompson are ceva ce ar putea fi cel mai bun cameo al vieţii sale. Nu intru în detalii pentru că aş strica surpriza.
[...]
Cătălin Moise: Che...eu de-abia aştept să-l văd.
Cătălin Mesaru: E ca filmele cu Iisus. Ştii deja cum se termină. Nu înţeleg ce m-ar face să-l văd...mai ales că e şi în două părţi.
Radu Ţigănaş: Şi Kill Bill a fost în două părţi. Şi ce bine a fost!
Cristi Mărculescu: Che este un demers regizoral remarcabil: este o biografie parţială şi segmentată. Argentinianul, prima parte, se concentrează pe luptele de gherilă care au culminat cucucerirea oraşului Santa Clara. Avem, deci, de-a face cu foarte multă junglă, puţine explicaţii politice de context. Guerrila, partea a doua, în premieră naţională la Iaşi sare peste perioada în care Fidel Castro conduce împreună cu Guevara Cuba şi porneşte odată cu decizia lui Che de a exporta revoluţia comunistă în Bolivia. O idee care se dovedeşte a nu fi fost foarte inspirată.
Radu Ţigănaş: Ce mai ştiţi despre alte filme din program?
Cătălin Moise: Eu am văzut documentarul despre Mike Tyson. Regizorul James Toback, prieten cu Tyson de 20 de ani îi oferă într-un mod genial un mediu în care să-şi spună povestea cu propriile sale cuvinte. Tyson, cu a sa prezenţă infantilă, ne oferă lumea lui sub supervizarea atentă a unui adult.
Cătălin Mesaru: Apare şi O.J. Simpson? Şi urechea lui Van Gogh?
Cristi Mărculescu: Îl confunzi pe O.J. Simpson cu Evander Hollyfield. Tyson nu i-a muşcat urechea lui Van Gogh. Dacă tot vorbim de documentare, pentru fashionistele, fashion victim-urile şi fashion addicts ieşene, Valentino: The Last Emperor este un must-see.
Cătălin Mesaru: Nu este despre Rudolf Valentino, din păcate. Pentru mine.
Radu Ţigănaş: Este o privire dincolo de crepusculul carierei celebrissimului designer italian, în egală măsură intimist şi accesibil publicului larg.
Cristi Mărculescu: Mai sunt atâtea documentare mâine şi chiar mă bucur că discutăm despre acest gen neglijat de spectatorii români. Constantin şi Elena, portretul pe care un regizor debutant îl face bunicilor săi, trebuie văzut. Este un film pur şi simplu adorabil.
Cătălin Mesaru: Apropo de regizor debutant, am văzut astăzi un scurtmetraj numit Tarantyno. Nu mi-a plăcut.
Cătălin Moise: O, nu! De ce, Cătălin Mesaru?
Cătălin Mesaru: Mamma Mia, here I go again!
Cătălin Moise: Nu cred că este atât de grav. E filmat decent dar face o greşeală des întâlnită în scurt metraje şi anume ne prezintă un individ în circumstanţe obişnuite care are o reacţie neobişnuită pe care timpul limitat la 17 minute nu are cum să o justifice sau să o facă să rezoneze în vreun fel în spectator.
[...]
Cătălin Moise: Aş vrea să vorbim despre Eastern Promises, un film care ne relevă o parte nemaivăzută până acum din Viggo Mortensen. Timp de 10 minute. Într-o saună.
Cătălin Mesaru: Noroc că sunt cenzurat. Chiar şi acele 10 minute de nuditate vs. ruşi ale filmului demonstrează cât de bine se ţine totul, per ansamblu. Dar nu şi cât de bine joacă Naomi Watts. Asta putem vedea în alte scene.
Cătălin Moise: Cronenberg reuşeşte, totuşi, să rămână constant în stilul pe care şi l-a impus cu A History Of Violence. Eastern Promises este o epopee miniaturală despre mafia rusă stabilită în Londra.
Cristi Mărculescu: Eu nu am mai spus nimic.

Adauga comentariu.